ActualitateSliderUltima ora

Leleștiul a trecut cu bine prin pandemie

Cazurile de coronavirus de la nivelul județului Gorj sunt tot mai scăzute de la o zi la alta, iar cetățenii se pot bucura de micile relaxări anunțate de autorități.

Gorjenii au fost responsabili și au respectat măsurile impuse în plină pandemie de coronavirus, acest lucru fiind văzut prin rata de incidență scăzută de la nivelul localităților din județ.

Există 16 localități unde rata de infectare din ultimele 14 zile este 0.

Printre acestea se numără și Leleștiul unde situația cazurilor de coronavirus a fost ținută sub control și, după mult timp în care incidență muta localitatea din scenariul galben, în cel roșu, a ajuns în sfârșit în cel verde, cu 0 cazuri de infectări.

Laurențiu Turcilă, primarul comunei Lelești, spunea ieri că mai era un singur caz la nivelul comunei.

Acest caz a ieșit din izolare, iar acum localitatea are 0 infectări în tot Leleștiul.

Primarul îi îndeamnă pe cetățeni să meargă la vaccinare într-un număr cât mai mare pentru a putea scăpa în totalitate de acest virus.

În România au fost confirmate, până acum, peste 1.050.000 de infectări cu coronavirus.

În România au murit peste 27.900 de persoane infectate cu coronavirus. Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie 2020. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale.

Articole similare

Back to top button