ActualitateSliderUltima ora

Crește numărul vaccinărilor zilnice

România a înregistrat ieri pe lângă recordul negativ de decese COVID-19 și un record pozitiv. Este vorba despre numărul persoanelor imunizate. Conform ultimelor date oferite de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, 88.884 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore.

Se pare că românii devin responsabili și aleg să se vaccineze, pentru a preveni infecția cu virusul SARS-CoV-2. Dintre cele 88.884 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore, 61.642 au primit prima doză de vaccin, iar 27.242 cea de-a doua doză.

De la începutul procesului de vaccinare au fost imunizate peste 2,7 milioane de persoane, dintre care 1.658.351 au primit ambele doze de vaccin. Se pare că în continuare în topul preferințelor românilor se află Pfizer, aproximativ 76% din total fiind imunizați cu acest tip de vaccin. Pe locul doi se află vaccinul AstraZeneca cu 415.316 de doze administrate, iar pe trei Moderna 249.469.

Deși vaccinul prezintă multiple beneficii există și persoane ce prezintă ulterior reacții adverse. Conform ultimei informări transmisă de Comitetul Național de Coordonare a Activității, din decembrie 2020, au fost înregistrate 13.128 de reacții adverse. Din total, 6.114 au fost raportate după Pfizer, 5.812 după AstraZeneca și 1.202 după Moderna. CNCAV precizează de asemnea că 133 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

La nivelul județului Gorj, numărul persoanelor care au ales să se imunizeze împotriva COVID-19 a depășit pragul de 77.000.

Din totalul de 77.695 de doze administrate, 4.123 au fost cu vaccinul AstraZeneca, în centrele de vaccinare de la Bumbești Jiu, Stoina, Tismana și Centrul Militar Județean.

În ceea ce privește reacțiile adverse, în Gorj au fost raportate un număr de 8 persoane ce au manifestat reacții ușoare post-vaccin.

Reamintim că autoritățile vorbesc despre revenirea la normalitate începând cu data de 1 iunie, însă până atunci campania de vaccinare trebuie accelerată.

Articole similare

Back to top button