PSD visează anticipate

PSD jubilează acum după demiterea lui Vlad Voiculescu, mai ales că acum câteva luni au și depus o motiune simplă împotriva fostului Ministru al Sănătății. Moțiunea nu a trecut, dar după 9 săptămâni Premierul l-a demis totuși pe Voiculescu.

Dacă partidele aflate la guvernare trec printr-o criză majoră, opoziția profită din plin de certuri, fiind-le servite noi motive de a critica. PSD consideră că este o victorie pentru organizație, considerând că moțiunea din februrie a trecut.

Social-democrații spun că nu vor suține niciodată un guvern minoritar, subliniind că alegerile au fost câștigate de ei. Mai mult, Weber declară că USR-Plus este „pe minus” întrucât nu ar mai conta în coaliția de guvernare.

Social-democrații nu găsesc altă soluție decât alegerile anticipate, la 5 luni de la ultimul scrutin. PSD se bazează pe creșterea în sondaje, însă nu pun în balanță impactul pe care l-ar avea o dizolvare a Parlamentului după nici o jumătate de an de activitate.

Totuși, PSD nu și-ar asuma o Guvernare la ora actuală alături de unul dintre partidele aflate acum la putere. Social- democrații preferă să rămână în opoziție, pentru a nu plăti „greșelile” coaliției.

PSD „întoarce roata” în favoarea sa după ce anul trecut președintele Iohannis a susținut în repetate rânduri dizolvarea parlamentelului și chiar se ajunsese la un consens. Totuși, pandemia le-a dat bătăi de cap, iar alegerile anticipate au fost în final – amânate.