ActualitateSliderUltima ora

Miruță s-a răzgândit: Mitroi pleacă

Ambulanța Gorj a scăpat cel puțin pentru un moment de managementul defectuos.
În urma controalelor repetate care au scos la iveală nereguli grave, atât demnitarii cât și autoritățile județene au cerut în repetate rânduri demisia managerului Constantin Mitroi.

Deputatul Radu Miruță a confirmat săptămâna trecută zvonurile potrivit cărora mandatul lui Mitroi va fi prelungit cu încă 6 luni, la pachet cu mandatul altor 35 de manageri de la Serviciile de Ambulanță din România. Motivarea acestuia a constat în faptul că USR nu promovează „numirile din pix” și implicit un interimat politic.   Întrebat atunci dacă preferă un management defectuos în locul unui interimat, Miruță a spus hotărât că da.

Se pare însă că Miruță s-a răzgândit, iar astăzi a anunțat pe pagina sa de socializare că mandatul lui Mitroi nu va mai fi prelungit, iar atribuțiile sale vor fi preluate de directorul medical, Claudiu Traian Constantinescu.

Nu toleram greseli si nu negociem competente! In urma raportului de control care a scos la lumina lucruri extrem de grave, conducerii Serviciului Judetean de Ambulanta Gorj nu i-a mai fost prelungit mandatul.  (…)Pana la organizarea concursului, conducerea SJA Gorj va fi asigurata interimar de succesorul natural, dl dr. Constantinescu Traian Claudiu, actualul director medical. Chiar si pentru interimat, USRPLUS nu face numiri din pix, ci doar pe baza unui criteriu clar.

Așadar, se poate schimba o conducere și fără o numire „din pix”, însă a fost nevoie să treacă o lună până la găsirea acestei soluții. Rămâne de văzut însă dacă problemele vor fi remediate ori dacă Mitroi ar putea reveni pe fotoliul de manager participând la concurs.

 

Articole similare

Back to top button