Patru zile libere pentru salariați

Încă o veste bună vine pentru angajați în perioada următoare. La sfârșitul lunii aprilie, românii care lucrează la stat și unii dintre cei din mediul privat vor avea parte de o minivacanță, mai exact patru zile libere, ca urmare a faptului că cea mai importantă dintre sărbători va fi celebrată. Astfel, ziua de 30 aprilie va fi liberă cu ocazia sărbătorii Vinerea Mare, în ziua de 2 mai este sărbătorit Paștele Ortodox, zi liberă pentru că este duminica, ziua de 3 mai este a doua zi de Paște, considerată de asemenea zi liberă.

Două dintre zilele libere legal de la începutul lunii mai pică în acest an în zile de weekend, respectiv 1 și 2 mai – sâmbăta, respectiv duminica.

În anul 2021, zilele care sunt considerate libere legal sunt după cum urmează: 1 iunie, Ziua Copilului – marți, 20 și 21 iunie, Prima și a doua zi de Rusalii – duminică și luni, 15 august, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului- duminica, 30 noiembrie, Sărbătoarea Sfântului Andrei – marți, 1 decembrie, Ziua Națională a României – miercuri și 25 și 26 decembrie, Prima și a doua zi de Crăciun – sâmbătă și duminică.

Angajatorii ai căror salariați lucrează în zilele de sărbătoare legală, sunt obligați să le acorde acestora compensații.

Conform legislației în vigoare, angajații au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajații au dreptul la un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.