ActualitateSliderUltima ora

Număr alarmant de incendii de vegetație

Dacă pe tot parcursul anului 2020 membrii ISU Gorj au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 390 de incendii de vegetație, în acest an, în puțin peste 2 luni, aceștia au intervenit la 139 de astfel de incendii. Peste 100 dintre acestea s-au produs doar în ultimele 10 zile.

Perioada secetoasă din ultima vreme, temperaturile ridicate, precum și necunoașterea prevederilor legale în domeniu îi determină pe cetățeni să recurgă la igienizarea terenurile agricole prin incendiere și să utilizeze focul deschis pentru distrugerea resturilor menajere, generând astfel numeroase incendii de vegetație. Câteva sute de hectare de vegetație uscată au fost mistuite de flăcări fiind nevoie de intervenția echipajelor ISU Gorj pentru limitarea efectelor acestora.

Experiența anilor trecuți demonstrează pericolul pe care îl reprezintă aceste arderi necontrolate care pot distruge bunuri, afectează mediul înconjurător și uneori, din păcate, se finalizează cu pierderi de vieţi.

ISU Gorj face un apel pentru a-i determina pe cetăţeni să renunţe la igienizarea terenurilor prin incendiere.

Arderile de vegetaţie sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale se sancţionează cu amenzi de până la 2.500 lei.

Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale se efectuează numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă constituit la nivelul autorităţilor publice locale sau persoana desemnată în acest sens şi cu respectarea anumitor reguli şi măsuri pentru utilizarea focului deschis, cum ar fi: utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă; utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare; de asemenea arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurând supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii.

Articole similare

Back to top button