Fără categorie

Cine poate dona sânge?

Sangele înseamnă  viață, iar donarea acestuia ajută mii de români în fiecare zi. Mai ales din cauza situației epidemiologice, centrele de transfuzii de confruntă cu o acutizare a crizei de sânge la nivel național.

Unii oameni sunt reticenți și din pricina miturilor legate de donare. Oamenii trebuie să știe că oricine poate dona sânge dacă are peste 18 ani și o stare de sănătate bună.

Dacă un anumit pacient are nevoie de o transfuzie sanguină, cei care vor să îl ajute pot să doneze indiferent de grupă. Pacientul va fi tratat strict cu grupa compatibilă, însă stocurile trebuie să fie refăcute permanent.

Pot dona și cei care țin post sau sunt vegetarieni. Mamele care alăptează pot dona doar după ce finalizează alăptarea, iar după naștere trebuie să treacă minim 12 luni, pentru ca aceasta să se poată recupera. De asemenea, există o limită minimă de greutate de 50 de kilograme, care depinde și de indicele de masă corporală.

Și cei care au tatuaje pot dona sânge, în ciuda mai multor mituri. În anumite cazuri se recomandă însă un repaus de 90 de zile de la ultimul tatuaj, din pricina unor anticorpi ce pot fi depistați mai târziu.

Donatorii trebuie să fie sinceri când se prezintă la centru. Cei care prezintă anumite afecțiuni, de exemplu de tipul bolilor autoimune, nu au voie să doneze. Anumiți anticorpi pot provoca reacții alergice primitorului, iar acest lucru nu este de dorit.

Într-o donare standard, bărbații pot dona de 5 ori pe an, iar femeile de 4, până la vârsta de 65 de ani. De anul acesta s-a mărit și paleta analizelor de care poate beneficia un donator. Pe lângă valorile uzuale, se vor verifica și colesterolul, trigliceridele sau fierul.

Articole similare

Vezi si
Close
Back to top button