Rată de pozitivare de aproape 26%

România a înregistrat azi un număr de doar 1.509 noi cazuri covid. Numărul scăzut de noi cazuri se datorează numărului scăzut de probe prelevate. Doar 5.808 teste au fost efectuate la nivel național, astfel că rata de pozitivare este de aproximativ 25,9%. Practic se testează la mai puțin de un sfert din capacitate.

Observăm o scădere majoră a numărului deceselor COVID-19. 50 români au murit în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Numărul românilor aflați în stare gravă la terapie intensivă se află în continuare în scădere, 1.084 fiind internați în acest moment.

De la debutul pandemiei și până în prezent, peste 695.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate.

625.449 pacienți au fost declarați vindecați, iar 17.271 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

La nivelul județului Gorj, numărul de noi cazuri raportate este 8.

Din fericire nu a fost înregistrat niciun deces în urma infectării cu noul coronavirus.

De la începutul pandemiei, 5.435 de persoane au fost confirmate pozitiv pe raza județului Gorj.

5.027 gorjeni s-au vindecat, iar 264 au decedat.

În ceea ce privește coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, județul Gorj înregistrează 0,9 la mie, fiind situat încă în scenariul verde.

În prezent 4 județe se află în scenariul roșu: București, Cluj, Iflov și Timiș. Cea mai mică rată de infectare înregistrată este în județul Olt, 0,63 la mie, iar la polul opus județul Timiș înregistrează cea mai mare rată de incidență 4,44.