ActualitateSliderUltima ora

Cartierele vor fi sistematizate

Actualul viceprimar, Bogdan Bejinaru, în funcție de numai câteva luni, spune că are în plan sistematizarea cartierelor municipiului. Acesta a declarat că este un proiect personal, care va include pe lângă investițiile în canalizare, și amenajarea gazonului sau schimbarea bordurilor.

Printre cartierele ce vor intra în reabilitare se numără și cele din zona Plopilor și Teilor, Dacia sau Griviței.

4 cartiere vor intra chiar de anul viitor în reabilitare, iar din 22 vor fi incluse în proiect și celelalte. Bejinaru speră ca până la finalul mandatului 14-15 cartiere să fie sistematizatizate.

Bejinaru spune că la Drăgoieni va începe recepția finală a lucrării de canalizare, însă din păcate, cartierul Polata mai are de așteptat. Abia după ce se va implementa proiectul de canalizare se va trece și la partea de amenajare.

După spusele viceprimarului,  în prezent se lucrează la partea de proiectare și de autorizare, directorii primăriei având termen până în primul trimestru al anului viitor pentru a finaliza documentația.

Articole similare

Back to top button