ActualitateSliderUltima ora

„Marea Conjuncție” Saturn și Jupiter

Dacă iarna calendaristică sosește la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de momentul solstițiului de iarnă. Solstițiul de iarnă 2020 are loc pe 21 decembrie și va fi dublat de un fenomen astrologic rar.

21 decembrie este cea mai scurtă zi din an și implicit cea mai lungă noapte. Începând de acum, timp de 3 luni noaptea va fi tot mai scurtă iar ziua tot mai lungă. La echinocțiul de primăvară ziua și noaptea vor fi egale, iar după solstițiul de vară când ziua va fi cea mai lungă, noaptea va începe să crească din nou.

Cea mai lungă noapte a anului coincide și cu un fenomen astronomic care se întâmplă destul de rar, cunoscut sub numele de „marea conjuncție”. Cele mai mari planete din sistemul solar, Jupiter și Saturn, se vor afla aparent foarte aproape una de cealaltă, atât de aproape, încât vor părea un astru dublu.

Fenomenul astrologic extrem de rar ar putea fi și explicația pentru Steaua Magilor din noaptea Nașterii lui Iisus.

Cele două planete nu au mai fost atât de aproape și de luminoase, așa cum vor fi la 21 decembrie, de 800 de ani. La solstițiul de iarnă din 21 decembrie, Jupiter și Saturn vor părea, văzute de pe Pământ, ca o singură stea strălucitoare, pentru că orbitele de 12 și respectiv 29 de ani ale celor două planete se aliniază. Cel mai bun moment pentru a vedea fenomenul a fost la ora 18:00.

Durata zilei la solstițiul de iarnă are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute.

Astrologii spun că prin acest eveniment începe și o nouă eră a Vărsătorului pentru următorii 200 de ani.

Articole similare

Back to top button