ActualitateSliderUltima ora

Compartiment pentru ridicări auto

Începând de anul viitor, Primăria Târgu-Jiu va înființa un compartiment pentru ridicări ale mașinilor parcate ilegal.

Compartimentul va funcționa în cadrul Serviciului Parcări din Primăria Târgu Jiu, care gestionează în prezent atât parcările publice de pe raza municipiului, cât și parcările de reședință din toate cartierele de pe raza municipiului.

Capacitatea parcărilor publice din orașul Târgu Jiu este de aproximativ 300 de locuri de parcare, iar în cazul parcărilor de reședință este vorba despre câteva mii.

Autoritățile locale au concesionat în ultimii ani câteva mii de locuri de parcare contra unei taxe de 120 de lei pe an. Taxa trebuie achitată integral încă de la începutul anului, beneficiarul primid un tichet și posibilitatea de a folosi locul de parcare 24 din 24 de ore.

La nivelul municipiului Târgu Jiu există problema locurilor de reședința ocupate, precum și a parcărilor neregulamentare.

Deși taxa pentru un loc de parcare de reședință este achitată, șoferul nu are garanția că nu-și găsește locul ocupat.

În situația în care proprietarul găsește locul de parcare ocupat de un alt autovehicul, singura soluție este de a suna la dispeceratul Poliției Locale Târgu Jiu. Ulterior este căutat proprietarul mașinii, iar, dacă nu este găsit, îi este lăsată o invitație pe parbriz. Astfel, locul de parcare rămâne blocat. Potrivit spuselor edilului, Marcel Romanescu, în bugetul pentru anul 2021 vor fi prevăzute fonduri și pentru achiziția unei mașini de ridicări auto.

Autoritățile au în plan și ca începând de anul viitor regulamentul de utilizare a locurilor de parcare în parcările de reședință să fie modificat, pentru ca acestea să poată fi folosite și de alți conducători auto, nu doar de concesionari.

Articole similare

Back to top button