ActualitateSliderUltima ora

O nouă dispută pe tarifele ADIA

ADIA a hotărât majorarea tarifelor la apă și canal conform ratei inflației. Suplimentar, a fost stabilit un grafic al majorării prețurilor anual, în condițiile în care se dorește accesarea de fonduri europene pentru îmbunătățirea rețelelor de apă și canal.

Doar 4 membri din cei 29  prezenți la ședință au votat împotriva majorării prețurilor. Directorul executiv ADIA Gorj precizează că tarifele au fost ajustate în mod legal, chiar mai mult, Ministrul Fondurilor Euroepene a trimis o circulară prin care ce cerea ca toți operatorii să aibă un tarif unic.

Pe de altă parte, primarul municipiului Târgu Jiu ține să îi reamintească directorului că în 2007 s-a mai făcut o majorare sub condiția ca în 2013 proiectul să fie finalizat. În aceste condiții, crede că același lucru s-ar putea întâmpla și acum. Romanescu spune că este de acord cu majorarea, dar nu cu graficul pentru următorii ani. Acesta consideră că întâi trebuia demarat proiectul, iar mai apoi trebuia mărit prețul, iar eșalonarea trebuia făcută conform graficului de lucrări.

Pasti spune că majorarea ulterioară este posibilă numai după ce vor accesa fondurile europene. Tot el completează cu expemplul Ploieștiului, care ar fi singurul municipiu ce are prețuri mai mici decât Aparegio Gorj, iar cei sub 3 lei pe metrul cub nu ar fi o sumă atât de mare.

Romanescu spune că prețurile din alte zone ale țării sunt conforme calității serviciilor și acuză Aparegio că ar cere bani pentru servicii care lasă de dorit.

ADIA vrea să acceseze 230 de milioane de euro fonduri europene pentru a investi în rețeaua de utilități. Conform graficului, tarifele ar putea fi majorate cu 40% în 2021. Prețul la apă ar ajunge la 4,70 lei în 2026, iar la canal la 5,76 lei.

Articole similare

Back to top button