ActualitateSliderUltima ora

România își alege Parlamentul

La ora 7:00 se deschid ușile secțiilor de votare din întreaga țară. Câteva mii de candidați se bat pe 465 de locuri în Parlament. 136 de senatori și 329 deputați vor legifera în următorii 4 ani pentru ca România să se dezvolte  și nivelul de trai al cetățenilor să crească, după cum sună promisiunile electorale.

Membrii Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși prin vot universal în cele 42 de circumscripții electorale, corespunzătoare celor 41 de județe și Municipiului București. Norma de reprezentare este un deputat la 73 000 de locuitori și 1 senator la 168 000 de locuitori.

Sistemul electoral este unul proporțional. Membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din totalul voturilor exprimate, în baza unui algoritm.

Scrutinul durează până la ora 21:00. 331 de secții de votare vor fi deschise pe raza întregului județ. Dacă vă aflați pe raza localității de domiciliu în ziua alegerilor, puteți vota doar la secția unde sunteți arondat. Însă, dacă vă aflați în altă localitate din Gorj, dreptul fundamental poate fi exercitat la orice secție de votare, pe listele suplimentare.

Cetățenii aflați în izolare sau în carantină la domiciliu, ori sunt internați în spital din cauza infectării cu noul coronavirus, vor putea solicita urna mobilă. Cererea se va putea depune și la Biroul Electoral Județean, dacă persoana nu știe la ce secție de votare este arondată.

În Gorj, 5 deputați și 2 senatori vor merge la Palatul Parlamentului și vor reprezenta județul până în 2024.

Articole similare

Back to top button