Toate primăriile din Gorj vor contribui cu bani pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu este pe cale să înființeze o asociație în care vor fi cooptate toate unitățile administrativ teritoriale. Acestea vor achita o cotizație, iar banii colectați vor fi folosiți pentru modernizarea celui mai mare spital din Gorj.