Tânăr fără permis, urmărit în trafic de polițiști

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Văgiuleşti, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671 B Motru, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, conducătorul auto nu a oprit la semnalul agenţilor de poliţie, fiind necesară urmărirea autoturismului și blocarea acestuia în trafic. În urma continuării cercetărilor, s-a dispus reţinerea suspectului pentru 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri legale.