Ultima ora

Adolescent din Turceni, arestat 30 de zile. Ce infracțiuni a comis

Un minor din Turceni a ajuns în arest după ce a comis o serie de infracțiuni în doar câteva minute. Tânărul de 17 ani a condus o mașină neînmatriculată, a pierdut controlul volanului, după care a intrat în două mașini parcate în afara părții carosabile lângă biserica din satul Stolojani. În urma impactului au fost acroşate două tinere, de 14 respectiv 23 de ani, din comuna Plopşoru care se aflau lângă autovehiculele parcate, ulterior tânărul şi-a continuat deplasarea, la volanul autoturismului, părăsind locul accidentului și abandonând autoturismul condus pe o uliţă, la circa 300 de metri de locul faptei.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus  la Spitalul Orăşenesc Turceni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere.

Victimele sale au fost transportate la spital, iar șoferul de ocazie reținut. Procurorii au solicitat ca acesta să fie arestat preventiv până la data de 21 septembrie. Astfel că acesta are șanse mici să prindă primele zile de școală.

Articole similare

Back to top button