31 iulie 2017

A furat o mașină și a ajuns în șanț

Alcoolul i-a luat mințile unui bărbat din Turcinești care a furat mașina unui localnic. Acesta din urmă o parcare în fața porții, iar hoțul chiar îl ajuta la muncă în gospodărie. A furat cheile mașinii,…


CJ investește în sport

Consiliul Județean va aloca 10 mii de lei pentru a contribui la organizarea Campionatului Național de Box pentru Juniori. Competiția va fi organizată, la Târgu Jiu, astfel că Asociația Județeană de Box a solicitat sprijinul…


Verificări la “padocul” improvizat

Inspectorii veterinari au mers, astăzi, să facă verificări în curtea instituției publice care a fost transformată în padoc. Zeci de câini stau în cuști improvizate în jurul Administrației pentru Îmbunătățiri Funciare Gorj. Ce-i drept, animalele…



Preocupările aleșilor județeni

Odată cu majorările salariale, vor crește și indemnizațiile consilierilor locali și județeni. Aleșii de la Consiliul Județean, de exemplu, vor primi o indemnizație lunară egală cu 10 procente din salariul președintelui. De cele mai multe…


Salarii mai mari la Consiliul Județean

Salarii de mii de euro la Consiliul Județean Gorj. Este cadoul guvernanților care au majorat lefurile din instituțiile publice începând cu luna iulie. Astfel că, de luna viitoare, veniturile funcționarilor din cadrul Consiliului Județean și…


Nereguli la Rânca

Nu au lipsit neregulile la Rânca. Acestea au fost taxate de inspectorii sanitar veterinari. Principalele deficiențe constatate țin de igienă și depozitarea alimentelor. DSV Gorj a aplicat mai multe sancțiuni în zona montană a județului…


De la nuntă, la spital

De la nuntă, a ajuns la spital. O tânără de 24 de ani din Drăguțești a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se afla a ajuns într-un șanț. Șoferul a ațipit,…


Rock pe Transalpina

“Drumul Regelui” a răsunat de muzică rock sâmbătă noaptea. Mai mulți artiști au încântat spectactorii cu muzică rock pe o scenă amenajată pe Transalpina. Kempes, Vunk sau Vița de Vie sunt doar câteva din trupele…


Aurel Popescu, din nou „primar”

Aurel Popescu va fi din nou viceprimar cu atribuții de primar. ce-i drept, doar pentru trei zile. În perioada 9-11 august, viceprimarul Aurel Popescu îl va înlocui pe Marcel Romanescu. Primarul a înștiințat astăzi colegii…