6 iunie 2017

Ministrul Energiei vine, joi, în Gorj

Ministrul Energiei, Toma Petcu, ajunge, joi, la Târgu Jiu! El va avea o întâlnire cu oficialii Complexului Energetic Oltenia, după care una cu colegii de la ALDE. Marți, Călin Popescu Tăriceanu a fost la Târgu…


Biciclist accidentat mortal în Bălești

Un bărbat în vârstă de 49 de ani a avut parte de un sfârșit dramatic! A fost accidentat mortal pe un drum din Bălești, seara trecută. Acesta se afla lângă o bicicletă nesemnalizată și a…


Oficial. Călinoiu, șef la Ape

Ion Călinoiu s-a instalat în noul birou! De astăzi, fostul președinte al Consiliului Județean conduce Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj. Susține că va face față cu brio acestei funcții. Dacă va fi nevoie, va…


8,5 milioane de lei pentru Calea Eroilor

8,5 milioane de lei vor ajunge la Târgu Jiu pentru modernizarea Căii Eroilor! Banii reprezintă finanțarea doar pentru primul lot atribuit acestui proiect. În primă fază, se vor efectua lucrări de reabilitare a infrastructurii. În…


Se complică lucrurile după accident

Se complică lucrurile după accidentul din Peștișani, petrecut luna trecută, în care o tânără de 24 de ani și-a pierdut viața. Suspiciunea a plecat de la faptul că tânăra era doar în lenjerie intimă. Când…


Experiență unică în atelierul cu lut

Zeci de copii au văzut, astăzi, cum se realizează lucrările din lut. Au mers în atelierul meșterului popular Ana Lupu și au învățat cum să modeleze. Au fost inspirați de o operă a lui Constantin…


Vizita premierului, incertă

Dată ca sigură de senatorul Florin Cârciumaru, vizita premierului în Gorj pare să nu fie programată pentru aceste zile. Prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, a declarat că nu a purtat astfel de discuții cu primul…


Infuzie de optimism după dezastru

Infuzie de optimism! Desi Pandurii Targu Jiu are sanse minime sa mai supravietuiasa dupa retrogradare, prefectul judetului, Ciprian Florescu, implicat in trecut in conducerea echipei de fotbal, se declara increzator in sansele clubului de a…


Bani frumoși din plante

Plantele medicinale rotunjesc conturile Direcției Silvice Gorj! Peste 70 de mii de lei a obținut deja instituția după ce a livrat 20 de tone de muguri de pin. În prezent, se culeg florile de soc…


Pirelli nu pleacă din Gorj

Firma Pirelli nu pleacă din județul Gorj! Este asigurarea venită de la Cristian Toader Pasti, directorul Parcului Industrial din Bumbești Jiu. Chiar dacă italienii și-au mutat producția în China, au făcut mai multe investiții la…