Cum se prezintă Elena Roată?

„Despre mine…

Sunt un profesor “condamnat” să iubească, pe viaţă, arta de a fi “actor” în faţa unui public care îşi aşteaptă, cu sufletul la gură, distribuţia în piesă.

N-am trădat nicio clipă tradiţia în familie şi m-am aliniat crezului mamei şi bunicii mele: “Să dai ce-ţi prisoseşte celor din jur!”

N-am obosit să iubesc drumul de la Tg-Jiu la Iaşi, pe care l-am făcut timp de 4 ani, fără să-mi doresc “recreaţia mare”.

N-am îndrăznit să sper că voi fi profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Tg-Jiu, după o “preumblare” prin zonele de exil ale frumosului nostru  judeţ.

N-am crezut ca voi avea norocul ca, timp de 4 zile, să fiu în preajma maestrului Octavian Paler, pe care îl aud vorbindu-mi cald şi acum: “Nu contează decât să fii viu. Restul e mizerie…”

Nu obosesc făcând lucruri care-mi plac, spre care mă îndrept sperând ca ele să placă şi altora. Şi totuşi, dacă nu plac, e semn că e greu să convingi şi că trebuie să continui. Până când? Până Cineva hotărăşte să stingă Lumina.

Nu mi-aş fi imaginat niciodată că, la o cafea, se pot face promisiuni “inconştiente”. Copilăreşte, răsfăţându-mă, am zis „DA!” unei provocări neaşteptate. Roxana avea dreptul să “se joace” sau măcar să înceapă jocul. Ar fi costat-o doar timpul, şi aşa foarte preţios pentru un om care începea, conştient, un proiect. Eu, însă, încercam un rol despre care nu ştiam nimic. Voiam, îmi doream altceva.

Nimeni nu va reuşi vreodată să îşi imagineze actele “de terorism” pe care mi le pregătea, asiduu, Sabin. O plăcere cinică stă în spatele celor care primesc într-un studio TV “personaje inocente”, asemănătoare mie. Repetiţii, nervi, mai ales nervi. Mulţi şi zăpăcitori. Lumini, trac, zgomote de fond, “surprize” pregătite cu efect sec, invitaţi minunaţi.

Aşa s-a născut “Ora de cultură”, o emisiune pe care o realizez şi o moderez de doi ani. Dintr-o miraculoasă întâmplare se poate naşte un strop de umanitate şi de frumuseţe într-o lume din ce în ce mai  urâcioasă.

Aşa am reuşit şi îmi doresc să reuşesc în continuare să ne “răsfăţăm” publicul: pretinzând, pictând, sculptând, neuitând o clipa că întoarcerea la Umanitate nu se poate face decât prin cultură. Altfel, nu va mai crede nimeni, că ne-am născut să fim oameni.

N-aş fi îndrăznit niciodată să cred că o altă pasiune poate declanşa tulburări de care niciun descântec nu te poate dezlega. Nu cunosc un descântec… de sticlă. Şi dacă dumneavoastră îl veţi afla, priviţi-ne doar, fără să-l rostiţi, pentru că se va pierde în zadar: Descântecul de bine trebuie să binecuvânteze cultura.

Am zis toate acestea, îndrăznind să cred şi să vă mulţumesc, Dumneavoastră, celor care ne urmăriţi!”

Elena Roata, 31 oct 2009