O nouă zi, o nouă problemă

Ultima ora - Luni, 10 Octombrie 2011
Manuela Novăceanu

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota!

O nouă zi, o nouă problemă



După ce au fost la un pas de a fi evacuați din casele lor, locatarilor din cartierului ACH le-a expirat și contractul cu primăria. Oamenii se întreabă acum pe baza cărui document vor achita municipalităţii, chiria.


Pe 2 septembrie contractul dintre Primăria Tărgu Jiu ş locatarii cartierului ACH a expirat. După ce au răsuflat uşuraţi că nu vor fi scosi din case în plină iarnă, oamenii se întreabă acum pe baza cărui document vor da banii primăriei. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu au declarat că una dintre clauze prevedea prelungirea contractului iniţial, astfel încât aceştia vor putea plăti chirie fără nicio problemă. În cartierul ACH locuiesc aproximativ 100 de familii, care au fost la un pas de a fi evacuate de proprietarul terenului pe care sunt construite locuinţele chiriaşilor. Mulţi dintre ei au declarat că dacă vor fi evacuaţi nu vor avea unde să stea, însă anchetele Primăriei Târgu Jiu au arătat cu totul altceva. Mulţi dintre cei care locuiesc în zonă au o variantă de locuit, iar câteva familii au chiar şi câte trei locuinţe personale pe care preferă să le folosească în alt scop. Cei care totuşi nu au unde să stea vor primi sprijinul primăriei, susţine purtătorul de cuvânt al primărie, Ramona Evulescu.


Fisiere atasate:






Scrie un comentariu:

Nume:
Mesaj:

Intrebare anti-spam - cat fac unu plus unu
(scrie raspunsul cu litere):

caractere ramase.

trafic ranking

Statistici web