Încet, dar sigur spre playoff
Sport - Vineri, 27 Ianuarie 2012David Constantinescu
Baschetbaliştii Energiei merg încet, dar sigur spre playoff. Deşi nu impresionează pe nimeni cu jocul lor, elevii lui Nikolic au reuşit două victorii consecutive, la Ciuc şi cu Craiova. Sâmbătă pot realiza tripla printr-o eventuală victorie pe terenul celor de la Dinamo. Nikolic e certat cu unul din sârbii săi.
Nikolic n-are motive să stea relaxat. Deşi echipa sa e în cursa pentru un loc de playoff, jocul scârţâie din toate încheieturile. Energia a câştigat în prelungiri ambele dueluri din acest an, la Miercurea Ciuc şi acasă cu Craiova. Sâmbătă ar putea realiza hat-trickul cu un succes la Dinamo. Energia pleacă cu prima şansă în meciul cu Dinamo, echipă ce nu emite pretenţii la playoff. Nikolic are şi ceva probleme cu disciplina de lot. Adus ca o mare promisiune, sârbul Rajko Kljajevic s-a cerat cu antrenorul la ultimul meci. Drept pedeapsă, Nikolic nu l-a mai introdus pe uriaşul pivot în repriza a doua. Nikolic spune că următoarele două meciuri vor fi decisive pentru Kljajevic. Meciul dintre Dinamo şi Energia se joacă sâmbătă seara de la ora 18.00 şi va fi în direct pe un post de televiziune naţional.
Fisiere atasate:
- Alte articole din secţiunea "Sport":
Caută victoria de final
Iau revelațiile la rând
Hamza le dă emoții
Niciun meci fără belele
Obiectiv în pericol
Pandurii revin acasă
Zăpada amână handbalul
Energia dă palpitații!
Îi dovedesc și pe moldoveni?
Victorie pentru Darby












