Alte dificultăţi pentru persoanele cu handicap
Social - Miercuri, 25 August 2010Manuela Novăceanu

Pentru a obţine permisul auto, persoanele cu handicap din judeţul Gorj trebuie să susţină examenul tocmai la Craiova sau la Bucureşti. Asta pentru că în judeţul Gorj nu există o şcoală de instructori auto, care să aibă maşină adaptată pentru persoanele cu handicap.
Persoanele cu handicap din judeţul Gorj sunt nevoite să susţină examenul pentru obţinerea permisului auto în alt judeţ pentru că aici nimeni nu s-a gândit la ei. Oamenii au fost nevoiţi să-şi schimbe domiciliul la Bucureşti sau Craiova, pentru că doar acolo şcolile auto au maşini şi pentru persoanele cu handicap. Persoanele cu dizabilităţi au fost nevoite să apeleze la cunoştinţele pe care le au în capitală, care să le accepte în spaţiu. Pentru a-şi ajuta prietenii, cei care au obţinut permisul în altă parte, au încercat să-şi omologheze maşinile în judeţul Gorj, însă o parte din ei nu au fost acceptaţi. Nicio şcoală auto din Gorj nu a solicitat Registrului Auto omologarea unei maşini pentru persoanele cu handicap, ci doar persoane fizice care au vrut să dea o mână de ajutor apropiaţilor. Legislaţia în vigoare prevede ca în fiecare judeţ trebuie să existe minim două maşini de şcoală modificate pentru persoanele cu handicap. Cu toate acestea în judeţul Gorj nu există niciuna.
Fisiere atasate:
- Alte articole din secţiunea "Social":
Bârsești, încă un ghetou
Merg la școală cu căruța
Petrescu înlocuit de Cojocaru
Mircea Diaconu, ignorat de autorități
În greva foamei de două zile
La DADR bate vântul restructurării
Rovignete gratis pentru persoanele cu handicap
Sprijin pentru încălzirea locuinţei!
Primăria Târgu Jiu, datoare
Restructurări la Direcţia de Prestaţii Sociale












