Casa de Cultură Novaci, pustie
Social - Marti, 31 Ianuarie 2012Denisa Șuță

Femeia de serviciu este singurul angajat al Casei de Cultură Novaci. Dacă înainte vreme Casa de Cultură era una dintre cele mai performante din Gorj, acum aceasta a rămas pustie. Doar femeia de serviciu mai deschide uşa clădirii pentru a aerisi. Ceilalţi angajaţi au fost disponibilizaţi pentru a se face economii la buget.
Criza financiară a pus practic lacătul pe Casa de Cultură din Novaci. Pentru a face economii la buget, autorităţile locale au trimis acasă salariaţii. A supravieţuit vântului disponibilizării doar femeia de serviciu, care vine, deschide geamurile şi mai mişcă aerul prin clădire. Directorul Centrului pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj, Ion Cepoi, a declarat că astfel a fost distrusă o casă de cultură performantă.
Ion Cepoi este dezamăgit de faptul că autorităţile locale nu au găsit nicio soluţie până acum. Primarul din Novaci, Pantelimon Todea se scuză şi spune că nu a avut ce face. Edilul susţine că în aparatul primăriei a rămas încadrată o bibliotecară, iar la Casa de Cultură a rămas femeia de serviciu. Coordonatorul Ansamblului Nedeea, mai trece din când în când pe la Casa de Cultură.
Casa de Cultură din Novaci a fost înfiinţată în anul 1960. Activitatea Casei de Cultură Novacia început cu o formaţie de teatru, un taraf şi un cor, însă acum, toate acestea au rămas doar amintire.
Fisiere atasate:
- Alte articole din secţiunea "Social":
Bârsești, încă un ghetou
Merg la școală cu căruța
Petrescu înlocuit de Cojocaru
Mircea Diaconu, ignorat de autorități
În greva foamei de două zile
Casa Iris, adăpost pentru înfriguraţi
Gerul trimite minerii acasă!
Salvări fără medici
La adăpost de ger
O noapte de greva foamei












