Morega avertizează: „Atenţie la Călinoiu!”

Politica - Luni, 06 Septembrie 2010
Carla Tănasie

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota!

Morega avertizează: „Atenţie la Călinoiu!”

Noul preşedinte al PNL Gorj, Dian Popescu, este cel mai potrivit în fruntea partidului, în opinia fostului lider al organizaţiei liberale, Dan Ilie Morega. De asemenea democrat-liberalul Ionel Manţog este convins că actualul preşedinte va lupta mai mult pentru liberali decât s-a făcut până acum. Călinoiu dezminte orice informaţie care l-ar acuza de implicare în alegerile din cadrul PNL.

 

Dan Ilie Morega, fostul preşedinte al organizaţiei PNL Gorj, susţine că Dian Popescu este omul potrivit la locul potrivit. Acesta are toată încrederea că Popescu nu va face din PNL Gorj sluga PSD-iştilor, aşa cum ar fi făcut Angheloiu dacă ar fi fost ales preşedinte. Democrat-liberalul, Ionel Manţog este convins că actuala conducere va negocia cu Partidul Social Democrat în favoarea liberalilor. Dian Popescu a declarat de nenumărate ori că este nemulţumit de posturile pe care le au în cadrul Consiliului Judeţean şi că va face tot posibilul să schimbe această situaţie. Acuzat de faptul că-şi bagă nasul unde nu-i fierbe oala, adică în problemele interne ale liberalilor, preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, dezminte orice implicare în alegerile liberalilor. Chiar dacă preferatul său, Radu Angheloiu, nu a câştigat fotoliul de preşedinte al organizaţiei PNL Gorj, preşedintele Consiliului Judeţean speră să poată colabora şi cu Dian Popescu. Morega îi avertizează pe liberali să nu creadă în cuvântul lui Călinoiu, care l-a indus chiar şi pe el în eroare când a ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

 

 


Fisiere atasate:






Scrie un comentariu:

Nume:
Mesaj:

Intrebare anti-spam - cat fac unu plus unu
(scrie raspunsul cu litere):

caractere ramase.

trafic ranking

Statistici web