Soluţie pentru Electra
Politica - Luni, 30 August 2010Carla Tănasie
Guvernul a găsit soluţia pentru ca înfiinţarea companiilor Electra şi Hidroenergetica să aibă loc în această toamna. În prezent, procedura este blocată din cauza unor opoziţii formulate în instanţă de către sindicate. Legea societăţilor comerciale va fi modificată în următoarele zile, astfel încât companiile să poată funcţiona înainte ca judecătorii să se pronunţe cu privire la opoziţiile formulate.
Guvernul va modifica Legea societăţilor comerciale, astfel încât contestaţiile depuse în instanţă să nu mai blocheze înfiinţarea firmelor. Împotriva înfiinţării companiilor Electra şi Hidroenergetica au fost depuse 13 contestaţii, iar unele dintre ele au termen de judecată abia în martie anul viitor. Pentru că reorganizarea sistemului energetic nu poate aştepta atât, va fi modificată legea, astfel că Electra va fi funcţională în acest an, după cum a anunţat şi ministrul Adriean Videanu. Electra va îngloba complexurile energetice din Oltenia, SNLO, Nuclearelectrica şi o parte din Hidroelectrica.
Fisiere atasate:
- Alte articole din secţiunea "Politica":
Oprea îl roagă pe Morega să rămână
FNM a rupt-o cu UNPR
Patru parlamentari, în grevă
Condescu: Toţi banii să vină la mine!
Moşoiu, liberal! Restul e can-can
Berceanu, aşteptat în Gorj
Hanu îi arată colţii lui Călinoiu !
S-a băgat dihonia în PSD-işti
Nepotismul, criteriul restructurării?!
Ruşet infiltrat în PD-L!?









