ActualitateSliderSocialUltima ora

Festivalul Luminii la Târgu Jiu

Festivalul Luminii se va desfășura anul acesta duminică, 25 septembrie, în intervalul orar 17:00 – 21:00, în Parcul Central Târgu Jiu. Evenimentul a ajuns la ediția a XVI-a la nivel național și la cea de-a XI-a ediție desfășurată în orașul reședință a Gorjului. Organizatorul principal la Târgu Jiu este Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu al Organizației Naționale Cercetașii României.

Cercetașii locali oferă comunității prilejul de a regăsi bucuria lucrurilor mărunte și de a petrece clipe minunate în aer liber alături de cei dragi în cadrul „Festivalului Luminii“. În fiecare an, pentru a crea o atmosferă de poveste, cercetașii confecționează mii de gulguțe, acestea reprezentând niște cutii de origami în care sunt aprinse mici lumânări.

De la ora 20:00 se vor aprinde pastilele de lumânări din gulguțe, pe aleile principale ale parcului (Aleea Scaunelor, aleea de pe digul Jiului ce duce de la Masa Tăcerii până la podul de pe insuliță, aleea care pornește Aleea Scaunelor cu „Buturuga“ de lângă dinozauri), pentru a crea o atmosferă frumoasă și relaxantă pentru participanți și vizitatori.  Gulguțele au fost confecționate din materiale reciclabile, tocmai pentru a proteja natura.

Scopul „Festivalului Luminii“ este de a-i determina pe cetățenii municipiului Târgu-Jiu și nu numai să iasă din cotidian și să se apropie mai mult de bucuriile simple ale vieții.

Evenimentul își mai propune și promovarea petrecerii timpului în aer liber, nu doar în fața televizoarelor sau a calculatoarelor. Anul acesta oricine se poate înscrie ca și voluntar, completând un formular de înscriere postat pe pagina de Facebook a filialei dedicată acțiunii cu impact național  – „Festivalul Luminii Târgu-Jiu”.

Articole similare

Back to top button