ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora

Mihai Weber – în relații bune cu primarii din Gorj

Pe întreaga perioadă a mandatului său de parlamentar, Mihai Weber, președintele PSD Gorj, nu a ținut cont de culoarea politică a vreunui edil care i-a solicitat de-a lungul timpului ajutorul. Deputatul PSD declară că a avut și în continuare are o bună relație cu primari PNL sau care aparțin altor formațiuni politice.

Weber a exemplificat cazul celor 3 edili ai localităților Dănești, Jupânești și Stoina care au optat către trecerea în familia social democrată, găsind aici sprijinul necesar realizării proiectelor propuse.

Weber nu s-a sfiit să declare și faptul pe care unii poate că nu îl recunosc, și anume că în spatele fiecărei decizii există anumite interese personale, ca în orice zonă, în orice domeniu.

Președintele PSD Gorj susține că în repetate rânduri a fost contactat de către edilii județului Gorj, indiferent de formațiunea politică din care aceștia făceau parte, și cărora nu le-a întors spatele, încercând să îi ajute așa cum a putut.

Articole similare

Back to top button