Problemele pleacă de la lipsa de medici pe Ambulanță

Vestea morții agentului șef de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Gorj, Cristian Buicu, a surprins pe toată lumea. La fel de surprinzător este și faptul că echipajul medical care a intervenit duminică la resuscitarea acestuia a fost compus dintr-un asistent și un ambulanțier. Medicul din stația centrală a SJA Gorj, Claudiu Constantinescu, chiar managerul instituției, însoțea în acel moment un pacient ce fusese transferat unui spital din Craiova.

După cum a declarat și Constantinescu, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj se confruntă de ani de zile cu problema deficitului de personal. Deși a fost organizat un concurs de ocupare al acestui post, totul a fost în zadar întrucât oamenii nu își doresc să activeze în acest domeniu.

Pentru a atrage noi colegi în acest post, Constantinescu declară că trebuie dusă o luptă pe mai multe paliere. De asemenea, pe lângă recrutarea unui nou personal, managerul dorește să pună accentul și pe valorizarea vechiului personal

În momentul de față Serviciul Județean de Ambulanță Gorj se confruntă cu un deficit de personal de peste 70%. Cei ce activează acum în instituție sunt 4 medici cu normă întreagă și 2 medici cu jumătate de normă.