ActualitateSliderSocialUltima ora

PESTE 170 MC DE MATERIAL LEMNOS CONFISCAT

La data de 7 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Vâlcea, au efectuat o verificare la o societate comercială ce are ca obiect de activitate exploatare forestieră, ocazie cu care au stabilit că în intervalul  iunie 2021- februarie 2022, administratorul societății a livrat un volum de 177,90 mc material lemnos, fără să emită avizele de însoțire a masei lemnoase prin aplicația SUMAL 2.0.

Având în vedere neregulile constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 30.000 lei potrivit Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, iar ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea valorică a unui volum de 177,90 mc material lemnos, în valoare totală de 21.506,96 lei.

Articole similare

Back to top button