ActualitateSliderSocialUltima ora

Antalya – destinația preferată a turiștilor români

A început oficial sezonul de vară și oamenii au început deja să își facă planuri cu privire la destinațiile unde își vor petrece concediile de odihnă. De la Mirel Bidică, reprezentantul unei agenții de turism din județul Gorj, aflăm faptul că cea mai solicitată dintre destinații este Turcia, respectiv pachetele de vacanță pentru Antalya. Comparativ cu restul locațiilor, prețurile acestor pachete au rămas constante, fapt pentru care multe persoane decid să își petreacă vacanța în capitala turismului din Turcia.

Nici litoralul românesc nu este neglijat, având în vedere faptul că au sosit și voucherele de vacanță oferite de stat, astfel că și România se află printre preferințele doritorilor unui concediu bine meritat.

În ceea ce privește intervalul de prețuri la care ne raportăm, un pachet de vacanță all inclusive care cuprinde și biletul de avion și transportul de la aeroport la hotel ajunge la 1000 – 1200 euro, pentru un hotel de 3 stele. Pentru hotelurile de 4, respectiv 5 stele, prețurile pot ajunge chiar și la 2000 – 2500 euro pentru 2 persoane.

Dacă discutăm de țara noastră, prețurile variază în funcție de mai multe aspecte. Un sejur de 7 zile poate ajunge de la 1000 lei/cameră până la 9000 – 10.000 cum este cazul unui cunoscut hotel din Mamaia.

Prețurile pot să varieze în funcție de regimul de masă care este inclus, de câte stele are respectivul hotel sau de locația unde se găsește acesta raportat la distanța față de mare.

Încă un aspect ce trebuie menționat este legat de voucherele de vacanță și de termenul de valabilitate al acestora. Cele emise anul acesta sunt valabile și pot fi utilizate până în anul următor. Întrucât a fost vorba și de o prelungire a termenelor, există și posesori ale unor vouchere de vacanță vechi care încă nu au fost “consumate”

Articole similare

Back to top button