ActualitateSliderSocialUltima ora

Munteanu Alin: putem ajunge la proteste la București

Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa, a transmis o solicitare Președintelui României, Premierului, Senatului, Camerei Deputaților precum și Ministerului Energiei prin care solicită renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Cartel Alfa spune în solicitare că România nu-și mai poate permite să închidă în ritm accelerat capacități de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, astfel că solicită în regim de urgență adoptarea de către Guvernul României a următoarelor măsuri:

  1. Renegocierea urgentă a Programului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia SA în concordanță cu interesul național. Termen: imediat.
  2. Suspendarea achiziționării a certificatelor de CO2 pe o perioadă limitată de timp ( 2-5 ani ) sau subvenționarea acestora integral de către stat după modelul Polonia.Termen: 3 luni.
  3. Urgentarea adoptării HG de scoatere din fondul forestier a suprafețelor de teren aflate în fața fronturilor de lucru pentru deblocarea avansului carierelor. Termen: imediat
  4. Modificarea legislației referitoare la plata certificatelor verzi, în sensul că producătorii de energie electrică pe bază de cărbune să fie scutiți de plata certificatelor verzi pentru energia electrică consumată în procesul de producție. Termen: 3 luni
  5. Suspendarea disponibilizărilor de personal și urgentarea asigurării deficitului de personal în cadrul societății ….termen: imediat.
  6. Urgentarea extinderii licențelor de exploatare din perimetrele miniere existente în prezent în cadrul societății. Termen: imediat.

Președintele Cartel Alfa, Filiala Gorj, Munteanu Alin a declarat pentru Gorj TV, că așa cum alte țări pot să meargă să negocieze așa ar trebui să facem și noi.

Munteanu Alin a declarat că dacă nu se vor analiza atent cele 6 puncte este posibil să se ajungă la proteste la București, în fața Ministerului Energiei.

Articole similare

Back to top button