„Dacă se vrea, se poate!”

„Dacă se vrea, se poate”, este declarația Președintelui PSD Gorj, Mihai Weber.

Nu este prima dată când Weber face o astfel de declarație. Președintele PSD Gorj a făcut apel de nenumărate ori să se ia în calcul contextul României actual pentru a se face trecerea spre o tranziție justă, spre emisii de carbon zero. Mihai Weber spune că așa cum ministrul Budăi a generat discuții cu Comisia Europeană, pe renegocierea capitolului pensii, se poate iniția o discuție și pe capitolul energie. Weber spune că inițiativa trebuie să pornească din partea ministrului de resort adică din partea ministrului Energiei și că Planul de Restructurare de la Complexul Energetic Oltenia poate să fie amânat până atunci când contextul permite punerea în aplicare a acestuia.

“Dacă se VREA, se POATE !!!

Așa cum ministrul PSD Marius Budăi s-a implicat și a reușit să genereze o discuție amplă, chiar la nivelul Comisiei Europene, pe renegocierea capitolul legat de pensii, din PNRR, și Planul de restructurare al COMPLEXULUI ENERGETIC OLTENIA poare fi AJUSTAT!

Inclusiv ministrul de acum al Fondurilor Europene și un înalt funcționar european ADMIT acest lucru!

Evident, inițiativa trebuie să plece de la MINISTERUL DE RESORT, cel care dictează politica energetică a țării!

De aceea, le cer încă o dată factorilor de decizie de la Energie să aibă în vedere ca Planul a fost elaborat într-o perioadă în care România nu se confrunta cu problemele actuale.” a declarat Mihai Weber pe pagina sa de socializare.

Președintele Directoratului C.E.Oltenia, Daniel Burlan a declarat că o astfel de inițiativă nu poate porni de la companie ci ea trebuie să vină din partea Statului Român.