REȚINUȚI PENTRU TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

La data de 10 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, trei tineri,  de 18 și 22 de ani, toți din comuna Mătăsari, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la aceeași dată, cei trei tineri, aflându-se în proximitatea unui local public, din comuna Mătăsari, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat  acte de violență unul împotriva celuilalt, de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a tinerilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.