SJU Târgu Jiu premiat cu diploma de recunoștință

Pentru contribuția și implicarea în gestionarea și lupta împotriva pandemiei de Covid-19, Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu i-a fost acordată o diplomă de recunoștință.

Unitatea medicală a fost premiată cu această diplomă, semnată de președintele Colegiului Medicilor din România, Ana Băleanu. „Domnul doctor Coriu a ținut să felicite în mod deosebit medicii de la ATI și Boli Infecțioase, Medicină Internă și Cardiologie pentru modul în care au tratat pacienții”, a declarat Ana Băleanu.

În urmă cu o lună, și medicul Tatiana Grecu,  coordonatorul Compartimentului ATI COVID a fost decorată, de președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii, în care au primit astfel de distincții cadre medicale din fiecare județ al țării.