Horațiu Gorun – obiectivele funcției de președinte al Senatului UCB Târgu Jiu

Profesorul universitar doctor, Horațiu Gorun, este, după cum prea bine se știe, noul președinte al Senatului Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Acesta îl urmează în funcție pe Adrian Gorun, tatăl său, cel care și-a dat demisia și a renunțat la calitatea de membru al Senatului. Noul președinte susține că nu vrea să aducă modificări universității care, în ciuda anilor ce au trecut de la înființare, este considerată a fi una “tânără” în viziunea sa. Obiectivul său este consolidarea realizărilor de până acum și o amplă deschidere a universității către partenerii din lumea academică și partenerii din societatea civilă.