Ileglități constatate de polițiști

La data de 4 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 41 ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Minerului, din municipiul Motru, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În cursul aceleiași zile, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat, în trafic, un bărbat, de 36 ani, din comuna Slivilești, în timp ce conducea pe DC 87 Miculești, un tractor neînmatriculat sau înregistrat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult,  polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 33 de ani, din orașul Rovinari, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autoturism neînmatriculat, pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și uz de fals. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 30 aprilie a.c., bărbatul ar fi condus, pe drumurile publice, un autovehicul neînmatriculat, având un permis de conducere fals și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.