ActualitateSliderSocialUltima ora

Două femei implicate în accident la Poienari

La data de 25 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112, de către un participant la trafic, cu privire la faptul că pe DN 67 Poienari, ar fi avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări s-a constatat faptul că o femeie, de 34 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea un autovehicul,  pe DN 67 Poienari, ar fi  efectuat manevra de depășire a unui autoturism, condus de o femeie, de 67 de ani, care a efectuat virajul  la stânga în curtea locuinței, pătrunzând pe acostamentul de pe partea stângă, derapând și răsturnându-se.

În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, care au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole similare

Back to top button