Ziua Romilor sărbătorită la Târgu-Jiu. Tzancă Uraganu pe scenă

8 Aprilie a reprezentat Ziua Internațională a Romilor și Sărbătoarea etniei romilor din România. Originea Zilei Internaționale a Romilor are la bază Primul Congres al Romilor de pretutindeni care a avut loc la Londra în data de 8 aprilie 1971. În țara noastră, această zi este celebrată din 1990 și este numită Sărbătoarea etniei romilor din România.

Ziua Romilor a fost sărbătorită și în municipiul Târgu-Jiu unde, prin sprijinul primăriei, a fost organizat un concert unde a urcat pe scenă Tzancă Uraganu, figură reprezentativă a celor ce și-au sărbătorit pe 8 Aprilie ziua.

În România, la data de 8 aprilie se marchează „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, precum şi implicarea autorităților administraţiei publice centrale şi locale în organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile.