ActualitateSocialUltima ora

143 DE MC MATERIAL LEMNOS, CONFISCAȚI VALORIC DE POLIȚIȘTI

La data de 7 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tg – Jiu au continuat activitățile de verificare a legalității trasabilității materialului lemnos pe raza comunei Runcu, constatând că trei persoane, în perioada octombrie 2021 – martie 2022, au efectuat transporturi de material lemnos, care au depășit limita legală, de 20 de metri cubi, prevăzută pentru un transportator NON SUMAL, cu peste 127 de metri cubi de material lemnos.

În cauză, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a celor trei persoane, cu amenzi în cuantum de 15.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 Republicată, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind dispusă și măsura complementară a confiscării valorice a celor peste 127 de metri cubi de material lemnos, transportat ilegal, în valoare de aproximativ 23.253 de lei.

La aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au continuat activitățile de verificare a legalității trasabilității materialului lemnos pe raza municipiului Motru, constatând că trei bărbați, în perioada 6 octombrie 2021 – martie 2022, au efectuat transporturi de material lemnos, care au depășit limita legală, de 20 de metri cubi, prevăzută pentru un transportator NON SUMAL, cu peste 16 metri cubi de material lemnos.

În cauză, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a bărbaților, cu amenzi în cuantum de 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 Republicată, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind dispusă și măsura complementară a confiscării valorice a celor peste 16 metri cubi de material lemnos, transportat ilegal, în valoare de aproximativ 2.794 de lei.

Articole similare

Back to top button