ActualitateSliderSocialUltima ora

Localnică din Vlăduleni nemulțumită de lucrările de asfaltare

Sabina Tătaru, localnică a comunei Bâlteni, sat Vlăduleni, și-a prezentat nemulțumirea cu privire la lucrarea de asfaltare desfășurată în zona în care aceasta locuiește. Se pare că în urma lucrărilor ce se află încă în derulare, muncitorii au turnat o treaptă de beton în fața intrării în curtea acestei doamne. Fratele doamnei Tătaru este o persoană cu gradul 1 de handicap ce nu se poate deplasa fără ajutor, fiind imobilizat într-un scaun cu rotile, astfel că accesul acestuia în stradă a fost limitat din cauza treptei. De asemenea, tot din cauza treptei cu pricina, apa care se acumulează în curtea casei în perioadele ploioase nu se poate scurge, creându-se astfel o semi-inundație. Localnica susține faptul că în urma discuțiilor cu muncitorii, aceasta nu a găsit înțelegere, din contră, a fost tratată cu o atitudine total neadecvată.

Recent, echipa de muncitori care a executat lucrarea s-a deplasat la fața locului în vederea remedierii problemei. Soluția nu a fost cea așteptată întrucât, în ciuda îndepărtării treptei, canalizarea este în permanență blocată și problema acumulării de apă în curtea casei rămâne prezentă.

Articole similare

Back to top button