În scurt timp vor fi lansate mai multe apeluri de finanțare prin PNRR

Planul de Redresare și Reziliență este foarte important pentru rezolvarea problemelor prin care trece România, inclusiv probleme de funcționare a statului. Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu a spus că PNRR este un program cu termene foarte scurte La 31 martie, România a avut de îndeplinit 24 de jaloane. Sunt măsuri importante luate în această perioadă la nivelul tuturor ministerelor, cu impact major în viața oamenilor.

“Am avut în această săptămână întâlniri zilnice cu ministerele coordonatoare de reformă și reprezentanți ai Comisiei Europene, în urma cărora am clarificat mai multe aspecte la jaloanele importante referitoare la reforma pensiilor, cloud-ul guvernamentale, energie și sănătate.

Pentru jaloanele alocate primului trimestru din 2022 vom face cerere de plată în luna octombrie, astfel încât nu este periclitat de niciun fel virarea sumelor din PNRR. Mai mult, în luna mai vom face prima cerere, aferentă jaloanelor din decembrie 2021.

De la decizia de implementare a Comisiei privind PNRR, în noiembrie 2021, și până astăzi, Comisa Europeană a dovedit că ne este partener și beneficiem de susținere, însă România are rolul de a realiza ceea ce ne-am propus și toți cei implicați trebuie să-și îndeplinească sarcinile.” a declarat Dan Vîlceanu pe pagina sa de socializare.

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a mai spus că în curând vor fi lansate mai multe apeluri de finanțare prin PNRR, pe energie, dezvoltare dar și turism.