Consiliul Județean Gorj dorește să construiască o stație de sortare a gunoiului

Problema sortării gunoiului menajer continuă să dea bătăi de cap autorităților care se ocupă de colectarea și sortarea acestuia. În acest sens, Consiliul Județean Gorj intenționează să construiască o stație de sortare a gunoiului colectat de pe raza județului Gorj. Va fi elaborat, astfel, un proiect ce presupune amenajarea unei  stații în care gunoiul colectat să poată fi sortat fie automat, fie manual. În acest loc vor fi depozitate  deșeurile a mai mult de jumătate dintre comunele și orașele județului Gorj care beneficiază de serviciile de salubritate ale operatorului angajat de ADIS. Firma în cauză este din Drobeta Turnu-Severin.

Operatorul de salubritate  este cel care în momentul de față ridică deșeurile din 37 de localități, 35 fiind comune. Prin implementarea unei stații de sortare a deșeurilor cantitatea de gunoi depusă în depozitul central de la Târgu Jiu va fi redusă semnificativ. Astfel, vor scădea și costurile ce privesc depozitarea gunoiului colectat de la populație și de la agenții economici. Firma care se va ocupa de gestionarea activității stației de sortare va putea să valorifice deșeurile reciclabile. Așadar, vor fi reduse costurile pentru depozitarea deșeurilor întrucât cantitatea va fi una mult mai mică.

Respectiva lucrare va fi finanțată din fonduri europene.