Încep investițiile din PNRR!

Ministru Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a susținut ieri o declarație de presă în care a ținut să sublinieze faptul că cele 21 de jaloane din PNRR, de la finalul anului trecut au fost închise, urmând ca în luna Martie să fie atinse alte 24 de jaloane, despre care ministrul dă asigurări că nu vor fi probleme.

Dan Vîlceanu, spune că România ar trebui să atragă anul acesta din PNRR 6 miliarde de euro.

Întrebat despre relația cu celălalte ministere, Dan Vîlceanu a ținut să clarifice această problemă, deoarece în urma unei declarații mai vechi s-au iscat fel și fel de discuții.

Vîlceanu a mai clarificat și cum vor fi cheltuiți banii din PNRR, menționând faptul că ceea ce se află acum în conturi reprezintă o mică parte din sumele care se investesc la nivel de țară.