ActualitateSliderSocialUltima ora

Accident mortal la Lelești

La data de 21 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că pe DN 67 Lelești, ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu  victime.

Din cercetările efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, de 50 de ani, din comuna Godinești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D, din direcția Peștișani către Târgu-Jiu, ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism, iar în momentul pătrunderii pe sensul opus de circulație, acesta ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Runcu, care se deplasa din direcția Târgu-Jiu către Peștișani.

În urma impactului a rezultat decesul bărbatului, de 50 de ani, din Godinești, dar și rănirea altor 5 victime, cu vârste cuprinse între 6 și 54 de ani, toate din comuna Runcu,  care au fost transportate la spital pentru  acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto, in vârstă 40 de ani, din comuna Runcu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articole similare

Back to top button