Se acordă tichete sociale pentru Paște

Din data de 7 martie a început runda de recepționare a cererilor privind acordarea de tichete sociale pentru persoanele singure sau pentru familiile care au un venit net/membru de familie de până la 530 lei.

În momentul de față există un formular pe care cetățenii îl pot completa, scopul acestuia fiind acela de a facilita accesul la aceste tichete. Ca perioadă de depunere a documentației necesare, data limită este 28 martie, urmând ca 2 zile să fie analizate cererile și să se dea comandă către furnizorul de tichete. Pentru ca cetățenii să aibă timp să își procure cele trebuincioase sărbătorilor pascale, tichetele vor fi distribuite pe data de 13, 14 și 15 aprilie. Valoarea nominală este 50 lei și se acordă câte un tichet/membru de familie.