ActualitateSliderSocialUltima ora

Nea’ Mitică dă ora exactă la Târgu-Jiu

Dumitru Cenușe, zis nea’ Mitică sau “ceasaru” cum îl numeau prietenii, este un domn simpatic care de mai bine de 47 de ani se ocupă de reglarea ceasului din cadrul Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu. Cum s-ar spune, el este cel care dă ora exactă pentru cetățenii orașului.

Ieșit la pensie, nea’ Mitică a fost de meserie ceasornicar și vreme de 50 de ani a reparat ceasurile oamenilor. Sunt puține persoane care desfășoară astăzi o astfel de activitate iar în momentul de față în Târgu-Jiu regăsim 4 ceasornicari, printre care și pe domnul Dumitru. Dânsul a ”furat” meseria de la maistrul său căruia i-a fost ucenic și iată că în prezent este singurul care se ocupă de stabilirea cu exactitate a orei din Turnul cu Ceas al Palatului Prefecturii.

În fiecare zi de vineri, săptămână de săptămână, domnul Dumitru urcă treptele Turnului cu Ceas și operează sistemul micuțului ceas din interior care prin intermediul unor tije transmite ora și minutul către ceasul din turn.

În decursul celor 50 de ani de activitate intensă, nea’ Mitică a fost nevoit să lipsească o singură dată de la serviciul său de la Prefectură din cauza unor probleme medicale. Responsabil din fire, acesta s-a asigurat că pe durata absenței sale “timpul nu se va opri în loc” și i-a încredințat administratorului Prefecturii această sarcină, instruindu-l într-un mod corespunzător.

În interiorul încăperii unde se află ceasul de la care pornește întreaga activitate timpul parcă s-a oprit în loc. Tradiția care datează de ani buni aici presupune ca fiecare persoană care “a întors ceasul” de-a lungul vremii să își pună amprenta prin semnarea numelui și a datei în care s-a realizat ultimul reglaj. Una dintre cele mai vechi semnături care încă este vizibilă datează încă din anul 1916.

Articole similare

Back to top button