ActualitateSliderSocialUltima ora

ISJ Gorj a obținut acreditarea pe educație școlară

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a obținut acreditarea pe educație școlară, pentru perioada 2022-2027, prin aprobarea proiectului KA121-SCH, depus în cadrul programului Erasmus+.

Prin desfășurarea acestui proiect, va avea loc deschiderea școlii românești către exterior, către comunitate, pentru a desfășura un act educațional de calitate, în conformitate cu standardele elaborate la nivel european. Pe parcursul celor cinci ani, Inspectoratul Școlar Județean Gorj  va avea în consorțiu  mai multe școli din județul Gorj, cele mai multe din mediul rural.

Obiectivele proiectului sunt:

  • Îmbunătățirea calității predării și învățării în educația școlară, prin promovarea utilizării noilor tehnologii și a metodelor inovatoare de predare;
  • Îmbunătățirea nivelului de competențe și de aptitudini, prin utilizarea limbilor străine și a diversității lingvistice în școli;
  • Promovarea valorilor europene ale incluziunii, diversității, toleranței și egalitatea șanselor la educație;
  • Sprijinirea schimbului și a transferului de bune practici în materie de predare și dezvoltare a școlilor;
  • Promovarea și încurajarea formării permanente a personalului didactic și a personalului administrativ.
  • Astfel, odată cu obținerea acestei acreditări, Inspectoratul Școlar Județean Gorj va putea depune formulare simplificate, atât pentru cursuri de formare, cât și pentru proiecte de mobilitate ale elevilor și profesorilor pe termen scurt/lung. Rezultatele așteptate pornesc de la dezideratele Ministerul Educației, respectiv: O comunitate de profesori care valorizează resursa umană și promovează educația centrată pe elev;
  • Crearea unui mediu școlar care să asigure  educația copiilor, prin excelență și performanță;
  • Promovarea diversității, a dialogului intercultural, a exemplelor de bune practici.

Articole similare

Back to top button