ActualitateSliderSocialUltima ora

La Târgu-Jiu se trage!

În zona de nord a Municipiului Târgu-Jiu, mai exact pe strada Narciselor este deschis pentru “publicul” larg cel mai modern poligon indoor de tragere din SV României. Una dintre firmele private din Târgu Jiu a decis să ofere gorjenilor de peste 16 ani posibilitatea efectuării unor trageri cu arme de foc, arme precum Glock, Beretta, Beretta APX MicroRoni, Heckler&Kock, CZ, Walther etc.

Acest poligon este singurul omologat din zona Olteniei și este locul ideal în care pasionații de arme sau chiar amatorii își pot petrece timpul liber, în maxime condiții de siguranță. Tehnologia utilizată este de ultimă generație iar instructorii profesioniști așteaptă cu brațele deschise (și fără arme!) potențiali clienți pe care să îi învețe cum să mânuiască armamentul. Aici trăgătorii sunt instruiți să execute priza pe armă, precum și încărcarea și mânuirea trăgaciului pe timpul tragerii. Cererea ridicată pentru acest tip de servicii a constituit principalul motiv al dezvoltării proiectului TMG SHOOTING RANGE.

Complexul dispune de 6 linii de tragere, construite după cele mai noi standarde de siguranță în domeniu, lungimea liniei de tragere fiind de 25 m și se pot utiliza noi arme cu glonț precum Glock, Beretta și multe altele. Mai mult, poligonul prezintă o sală separată de instructaj și o zonă de așteptare de unde activitatea poate fi urmărită prin geamurile antiglonț. Publicul țintă către care este adresat acest poligon este reprezentat atât de deținătorii de arme și muniții cât și de persoanele care doresc să se antreneze sau pur și simplu să se distreze.

Programul de funcționare este zilnic, între orele 08:00-18:00 iar cei care decid să se înscrie pot participa la competițiile și turneele organizate sau la simple antrenamente de tragere/relaxare.

Articole similare

Back to top button