ActualitateSliderSocialUltima ora

Tradiții și superstiții de Revelion

E Ajunul Anului Nou. Am ajuns aproape în ultima zi a anului 2021, un an vechi, pe care suntem nerăbdători să-l încheiem în speranța că Anul Nou 2022 va fi unul fast, care va marca revenirea la o stare de bine și de siguranță. Este un moment în care poate înțelegem mai bine acum, după experiența acestui an, semnificația pe care o poartă în ele obiceiurile și tradițiile moștenite din moși-strămoși.

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit „Îngropatul Anului” sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți. Tocmai de aceea, trecerea în Anul Nou este însoţită de multe obiceiuri străvechi. Unele se mai păstrează și astăzi, mai ales în zonele rurale și nu numai.

Sorcova, începutul fast al noului an

Un obicei des întâlnit de Anul Nou, umblatul cu Sorcova, reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.

Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei.

În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate.

Copiii îşi sorcovesc părinţii şi rudele apropiate, apoi pornesc, câte doi-trei, să colinde vecinii. În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.

Cu haine noi și fără lacrimi de Revelion

În orice caz, în noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste.

Se crede că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să primeşti cât mai multe cadouri. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei. Cine este politicos şi manierat de Anul Nou va fi tot timpul aşa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuţiile în contradictoriu şi limbajul licenţios sau brutal, cât şi povestirile cu fantome sau morţi. În afară de faptul că nu sunt deloc plăcute, acestea atrag şi ghinionul.

Alimente norocoase

În România, se spune că nu trebuie să lipsească peștele sau măcar icrele pe masa de Anul Nou, pentru a te strecura la fel de ușor ca peștele în anul ce vine și pentru a avea noroc. Aceleași tradiții spun că pe lângă vâsc, în noaptea de Anul Nou e bine să aveți pe masă struguri și smochine.

Vâscul, aducător de noroc și sănătate

Considerată o plantă sacră, vâscul trebuie să fie prezent de Anul Nou în orice casă. Aduce noroc și sănătate, se spune din bătrâni. În mitologia germană, vâscul este considerat o plantă miraculoasă care venea din cer şi nu creştea pe Pământ, fiind un leac ideal pentru fertilitate. De asemenea, cuplurile care se sărută sub această plantă în noaptea dintre ani se spune că vor avea o relaţie trainică şi fericită. Mai mult, se spune că în noaptea de Revelion trebuie să porţi în buzunar câteva boabe de grâu, „să fii ferit de foamete în anul care vine” şi bani „pentru ca Anul Nou să nu te prindă sărac”.

Articole similare

Back to top button