Parcarea din stațiunea Rânca, fără soluții

Nu s-a găsit, încă, o soluție salvatoare în ceea ce privește problema locurilor de parcare din stațiunea Rânca, situația fiind mult mai complexă decât pare. Se vor lua în schimb o serie de măsuri care să asigure buna circulație a fluxului de autovehicule, mai ales în următoarea perioadă care va fi una extrem de aglomerată.

În urma discuției prefectului Marcel Iacobescu cu primarul localității Novaci și viceprimarul localității Baia de Fier, s-a stabilit ca în perioada ce urmează să fie luate toate măsurile ce vor contribui la buna desfășurare a situației rutiere din stațiunea Rânca. Se va încerca pe cât posibil ca circulația să fie fluidizată, drumurile să fie în permanență deszăpezite iar primăriile se vor implica în deszăpezirea drumurilor laterale. De asemenea, nelipsite vor și echipajele de poliție “înarmate” cu aparate radar care vor sancționa fără milă persoanele ce se abat de la prevederile legale.

Pe viitor, primarul localității Novaci, Dumitru Leuștean, demarează un proiect bazat pe construirea unei parcări unde turiștii își vor putea lăsa autovehiculele, transportul în stațiune fiind realizat pe baza telecabinelor.